sub clipitul constructiv al unei trepte
urcată la nesfârșit
ca o sintagmă surdo-mută

aici șarpele își privește mâinile deflorate
uneori iubește pe ascuns
într-un piept neiubit de femeie și mârâie
mușcă din poemul acesta bucăți vii
le ronțăie cu sinceritate rândurile apoi scuipă în apucături
se tolănește în mijlocul unei dimineți oarecare
și aplaudă
cu orbitele goale

aș vrea să cred că sunt
sau că aș fi fost coborât la nesfârșit
de o singură trăsătură
ca și cum aceasta ar avea inimă proprie
care bate în anumite ceasuri ale zilei
de regulă
când lumea se învârte mai puțin decât pământul
când țigările se fumează fără filtru
iar pieptul acela neiubit de femeie a început
să mârâie